Bacaul pe ploaie

Bacaul ne aduce aminte de Bacovia, toamna, cand ploua. Nu m vazut niciodata un oras atat de trist ca Bacaul pe ploaie. Toate culorile se transforma in griuri si nimic nu mai straluceste. Cand ploua orasule acaparat de oceata usoara de care nu iti dai seama decat cand te uiti in zare si totusi ea e, lasand ca totul sa fie difuz si trist. Tot orasul in plange pe Bacovia, cladirie, pomii, tot ce ne inconjoara, ii da dreptate. E urat si trist. Iti vine sa fugi, dar nu ai putere, te mananca de viu, te stoarce de energie si te intoarce pe dos. Daca vezi orasul asta pe ploaie nu osa iti placa, o sa ii vezi fata rea, o sa il vezi diavolicesc, mort si putrezit, un zombie ce se hraneste cu energiile locuitorilor.
Am fugit de oras azi pentru ca ma omora incet. Peste tot e urat pe ploaie dar ca in Bacau nu e nicaieri. Aici, la tara, unde sunt acum, e pitoresc pe ploaie, vezi verdele padurii si totusi distingi culorile, nuca orasul pe care l-am lasat in urma, ce era mancat de griul cetii...

Da, ploua cum n-am mai vazut...
Si grele talangi adormite,
Cum suna sub suri invechite!
Cum suna in sufletu-mi mut!

Oh, plansul talangii cand ploua!

Si ce enervare pe gand!
Ce zi primitiva de tina!
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie, razand...

Oh, plansul talangii cand ploua!

Da, ploua... si suna umil
Ca tot ce-i iubire si ura-
Cu-o muzica trista, de gura,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plansul talangii cand ploua!

Ce basme talangile spun!
Ce lume-asa goala de vise!
... Si cum sa nu plangi in abise,
Da, cum sa nu mori si nebun?

Oh, plansul talangii cand ploua!
(George Bacovia - Ploua)